Când vorbim despre adicții, este ușor să ne concentrăm asupra comportamentului vizibil: alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, pornografia, mâncatul compulsiv sau orice alt comportament care ajunge să scape de sub control.
Știm ce face omul. Știm cât consumă, cât de des, de câte ori a încercat să se oprească și ce consecințe a avut comportamentul asupra vieții sale.
Dar toate acestea spun doar o parte din poveste.
În spatele adicției există, de multe ori, o experiență interioară pe care persoana nu a știut, nu a putut sau nu a avut cu cine să o proceseze. Uneori este vorba despre anxietate, rușine, singurătate, furie, gol interior, sentimentul de neputință sau dificultatea de a suporta anumite stări emoționale. Alteori, comportamentul adictiv devine o modalitate de a obține ceva: liniște, apartenență, control, intensitate, plăcere sau pur și simplu o pauză de la propria viață.
Din această perspectivă, adicția nu mai apare doar ca un comportament care trebuie eliminat, ci ca o soluție pe care persoana a găsit-o la un moment dat pentru o problemă pe care nu a știut cum să o gestioneze altfel.
Asta nu înseamnă că orice consum este „vindecător” sau că trebuie să găsim o justificare pentru comportamentul adictiv. Înseamnă să încercăm să înțelegem funcția lui.
Ce aduce psihoterapia experiențială?
Psihoterapia experiențială pornește de la ideea că nu tot ceea ce trăim poate fi înțeles doar vorbind despre el.
Putem ști foarte bine că „alcoolul îmi face rău” și totuși să bem.
Putem înțelege rațional că „nu mai vreau să mă întorc la jocuri” și totuși să simțim o nevoie aproape irezistibilă de a juca.
Putem spune că știm de unde vine furia, dar să nu putem simți ce se întâmplă în noi chiar înainte de a izbucni.
De aceea, în lucrul experiențial, atenția se mută și către ceea ce se întâmplă acum, în experiența persoanei: ce simte, ce gândește, ce evită, ce se întâmplă în corp, ce imagini sau amintiri apar, ce nevoi sunt greu de recunoscut și ce se întâmplă în relația cu ceilalți.
Uneori, ceea ce nu poate fi spus direct poate fi exprimat printr-o imagine, o metaforă, un simbol, o scenă construită sau prin lucrul cu corpul și emoțiile.
Nu este nevoie ca persoana să aibă „talent” artistic și nici să știe să interpreteze simboluri. Important este ceea ce înseamnă acea experiență pentru ea.
Adicția ca relație cu propria experiență
Unul dintre lucrurile importante în recuperarea după adicție este dezvoltarea capacității de a rămâne în contact cu propriile stări interne fără a fi nevoie să scăpăm imediat de ele.
Pentru unele persoane, anxietatea devine insuportabilă și trebuie redusă cât mai repede.
Pentru altele, tristețea trebuie amorțită.
Furia trebuie descărcată.
Rușinea trebuie ascunsă.
Singurătatea trebuie umplută.
Golul trebuie acoperit.
În acest sens, comportamentul adictiv poate deveni o formă rapidă de reglare emoțională.
Psihoterapia nu urmărește doar să ia această soluție de la persoană. Încearcă să construiască, treptat, alternative: capacitatea de a recunoaște ceea ce se întâmplă, de a tolera emoția, de a-i înțelege mesajul și de a găsi modalități mai adaptative de a răspunde.
Este o diferență importantă între „nu mai face asta” și „hai să înțelegem ce se întâmplă în tine atunci când simți nevoia să faci asta”.
Ce poate spune o tavă cu nisip despre o adicție?
În cabinet, sandtray-ul poate deveni un spațiu în care experiența interioară capătă o formă concretă.
O persoană poate construi o scenă fără să știe exact de ce a ales anumite obiecte. Poate pune un personaj departe de ceilalți. Poate construi un zid. Poate ascunde ceva sub nisip. Poate crea un spațiu gol sau poate așeza toate figurinele într-un haos aparent.
Apoi începe explorarea: Ce reprezintă această persoană? Unde ești tu în această scenă? Ce se întâmplă aici? Ce lipsește? Ce ai vrea să schimbi? Ce s-ar întâmpla dacă ai muta această figurină?
De cele mai mutle ori, răspunsurile apar mai ușor atunci când omul nu este obligat să găsească imediat explicația corectă despre sine.
Imaginea poate deveni o cale de acces către lucruri pentru care încă nu există cuvinte.
Iar în cazul adicțiilor, acest lucru poate fi deosebit de valoros, pentru că multe dintre conflictele care întrețin comportamentul nu sunt complet accesibile la nivel rațional.
În recuperare, obiectivul nu este întotdeauna doar controlul comportamentului.
Desigur, reducerea sau oprirea consumului poate fi esențială. În funcție de substanță și de severitatea dependenței, pot fi necesare intervenții medicale și psihiatrice, precum și alte forme de tratament.
Dar, pe termen lung, apare o întrebare mai profundă:
Ce se întâmplă cu omul atunci când nu mai are la dispoziție comportamentul prin care s-a reglat atât de mult timp?
Dacă alcoolul a fost folosit pentru a amorți anxietatea, ce face persoana cu anxietatea?
Dacă jocul a fost folosit pentru a simți intensitate și speranță, unde poate găsi aceste experiențe altfel?
Dacă pornografia a devenit o modalitate de a evita singurătatea, cum învață persoana să intre în relație?
Dacă mâncatul compulsiv a devenit o formă de confort, cum poate învăța să primească și să ofere confort în alte moduri?
Aici poate începe adevărata muncă terapeutică.
Nu doar să luăm comportamentul, ci să descoperim ce nevoie încerca el să împlinească.
În locul rușinii, sa facem loc curiozitatii
Adicția vine adesea la pachet cu multă rușine.
„De ce fac asta, dacă știu că îmi face rău?”
„De ce nu mă pot opri?”
„Ce este în neregulă cu mine?”
În terapie, aceste întrebări pot fi transformate treptat în altele:
„Ce se întâmplă cu mine înainte să apară impulsul?”
„Ce încerc să nu simt?”
„Ce obțin în acel moment?”
„De ce am nevoie?”
„Ce altă posibilitate aș putea avea?”
Curiozitatea nu înseamnă lipsa responsabilității. Din contră, poate fi începutul ei.
Pentru că este foarte greu să schimbi ceva ce privești doar cu rușine și foarte greu să înțelegi ceva ce refuzi să privești.
Psihoterapia experiențială creează un spațiu în care persoana poate începe să se uite la propria experiență cu mai multă sinceritate și mai puțină judecată.
Iar uneori, în spatele comportamentului de care omul încearcă atât de mult să scape, începe să se vadă omul care a avut nevoie, la un moment dat, să găsească o cale de a face față.
De acolo poate începe schimbarea.
Leave a Reply