Religia poate fi pentru unii oameni o sursă profundă de sens, apartenență, speranță și siguranță. Dar există și situații în care experiențele religioase ajung să fie asociate cu frica, rușinea, vinovăția sau sentimentul că nu ești niciodată suficient de bun.
Trauma religioasă nu înseamnă neapărat că religia în sine este problema. Poate apărea atunci când anumite experiențe, mesaje sau relații dintr-un context religios au fost trăite ca amenințătoare, coercitive sau profund invalidante.
Poate fi vorba despre frica persistentă de pedeapsă sau damnare, despre sentimentul că propriile gânduri sau dorințe sunt „rele”, despre rușinea asociată corpului și sexualității, despre control, excludere, abuz spiritual sau despre dificultatea de a pune la îndoială ceea ce ai fost învățat să crezi.
Uneori, aceste experiențe devin atât de integrate în felul în care ne privim încât, chiar și după ce ne îndepărtăm de mediul respectiv, vocea critică rămâne în interior.
„Dacă fac asta, sunt un om rău.”
„Dacă mă îndoiesc, înseamnă că am pierdut credința.”
„Dacă aleg pentru mine, îi dezamăgesc pe ceilalți.”
„Dacă mă bucur de lucrurile astea, ar trebui să mă simt vinovat.”
În astfel de situații, problema nu este doar ceea ce persoana gândește, ci experiența emoțională care se activează în spatele acestor gânduri.
Psihoterapia experiențială poate crea un spațiu în care aceste experiențe pot fi explorate fără ca terapeutul să încerce să înlocuiască o credință cu alta.
Nu este nevoie să demonstrezi că ai dreptate sau că te înșeli. Putem porni de la întrebarea: ce se întâmplă în tine atunci când te întâlnești cu aceste credințe?
Ce simți când apare vinovăția? Unde o simți în corp? Ce voce interioară apare? De cine îți amintește? Ce ai învățat despre tine, despre bine și rău, despre pedeapsă, despre iubire și despre acceptare?
Uneori, lucrul cu simbolurile poate fi deosebit de important în acest tip de terapie. Imaginile, metaforele și Sandtray-ul pot oferi o modalitate de a reprezenta conflicte care sunt greu de exprimat direct.
Poate apărea imaginea unei persoane care se simte prinsă între ceea ce crede, ceea ce simte și ceea ce își dorește. Poate apărea o figură care reprezintă autoritatea, frica, păcatul, Dumnezeu, comunitatea sau propria conștiință. Nu există o interpretare universală a acestor simboluri. Sensul lor se construiește împreună cu persoana care le-a ales. Si uneori, tocmai aici apare ceva important: posibilitatea de a separa ceea ce crezi tu de ceea ce ai învățat că trebuie să crezi; ceea ce îți dorești tu de ceea ce ai fost învățat că ar trebui să îți dorești; ceea ce reprezintă pentru tine spiritualitatea de ceea ce a reprezentat autoritatea religioasă din trecut.
Vindecarea unei traume religioase nu presupune neapărat renunțarea la credință. Pentru unele persoane poate însemna tocmai recuperarea unei relații mai personale și mai libere cu spiritualitatea. Pentru altele, poate însemna să își permită să se îndoiască, să se îndepărteze sau să își construiască propriul sistem de valori.
Important este ca alegerea să poată deveni din nou a persoanei.
În terapie, nu trebuie să alegi între credință și tine.
Putem explora ce ai trăit, ce ai pierdut, ce ai păstrat și ce vrei să iei cu tine mai departe, astfel încât relația ta cu credința, spiritualitatea și propriile valori să nu mai fie construită în jurul fricii și al vinovăției.
Leave a Reply