Cum pot ajuta terapia experiențială și Sandtray în construirea stimei de sine

Stima de sine nu se construiește doar spunându-ne că suntem suficient de buni. De multe ori, problema nu este că nu știm ce ar trebui să credem despre noi, ci că, undeva în interior, am învățat să ne privim printr-un filtru al criticii, al rușinii sau al comparației.

Experiențele din familie, relațiile importante, respingerea, critica, sentimentul că nu suntem văzuți sau că trebuie să fim într-un anumit fel pentru a fi acceptați pot ajunge să modeleze felul în care ne raportăm la noi înșine. Iar aceste experiențe nu rămân doar amintiri. Se pot transforma în felul în care ne vorbim, în ceea ce ne permitem să facem, în relațiile pe care le alegem și în cât de mult simțim că avem voie să fim noi înșine.

În terapia experiențială, nu ne propunem doar să schimbăm aceste gânduri la nivel rațional. Încercăm să înțelegem și să explorăm experiența care se află în spatele lor.

Ce se întâmplă în tine atunci când greșești? Ce simți când cineva te critică? Cum reacționezi când ai nevoie de ceva de la ceilalți? Ce parte din tine apare atunci când te simți respinsă, comparată sau insuficientă?

Uneori, ceea ce numim „lipsă de stimă de sine” poate ascunde mult mai mult: o nevoie de validare, frica de respingere, dificultatea de a pune limite, furia pe care nu ne permitem să o exprimăm sau o imagine despre noi construită în jurul unor experiențe vechi.

Sandtray-ul poate deveni un instrument foarte valoros în această explorare. În loc să trebuiască să găsim imediat cuvintele potrivite pentru ceea ce trăim, putem construi o reprezentare a lumii noastre interioare folosind figurine, obiecte și simboluri. Putem vedea în exterior lucruri care până atunci existau doar ca o senzație greu de definit.

De exemplu, putem descoperi cum arată „eu-ul” pe care îl vedem astăzi, ce loc ocupă criticul interior, unde se află vulnerabilitatea, ce ne ține pe loc și, mai ales, ce resurse există deja în noi și nu au fost încă suficient de văzute.

Uneori, o imagine construită în nisip poate spune despre noi lucruri pentru care încă nu avem cuvinte.

Iar de aici poate începe o experiență diferită: nu doar să înțelegem intelectual de ce ne este greu să avem încredere în noi, ci să experimentăm treptat alte moduri de a fi cu noi înșine.

Pentru mine, creșterea stimei de sine nu înseamnă să ajungem să ne considerăm extraordinari în fiecare zi. Înseamnă să putem rămâne în contact cu noi și atunci când greșim, când ne este teamă, când nu primim validarea pe care o căutăm sau când nu ne simțim suficient de buni.

Înseamnă să construim, în timp, o relație cu noi înșine în care să existe mai multă înțelegere, libertate și siguranță.

Iar terapia poate fi unul dintre locurile în care această relație începe să se schimbe.


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *